• China redeschide accesul alpiniștilor pe Muntele Everest, după începerea pandemiei.
  • Străinii care obțin vize turistice pentru China, au nevoie de o viză separată pentru Tibet.
  • Alpinistul român Teofil Vlad a urcat cu succes pe Muntele Everest pe 22 mai 2019.

Pentru prima dată de la începutul pandemiei, China le permite alpiniștilor străini să acceseze Muntele Everest prin Tibet. Străinii care obțin vize turistice pentru China trebuie să obțină o viză suplimentară, separată, pentru Tibet, care este o regiune semi-autonomă.

Alpinistul Vlad Teofil a reușit să urce pe Everest în 2019 prin Nepal și odată cu acest anunț și-a propus să încerce și acest nou traseu pentru a ajunge din nou în Varful Everestului.

Cum a fost prima experiență din 2015?

„Everest a fost un vis împlinit. În 2019 a fost cea de-a doua tentativă, pentru că în 2015 a avut loc un cutremur iar chinezii au evacuat toți alpiniștii. Experiența Everest a fost una minunată pentru că reușeam ceva ce mi-am propus demult, dar a fost umbrită de faptul că au fost puține zile cu vreme bună. În următorii ani, vreau să încerc cățărarea de pe versantul chinez pentru că este mult mai sigură decât zona din Nepal”, a declarat Vlad Teofil, alpinist, pentru Aleph News.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Citește și