• Ministrul de externe din Taiwan și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea unui conflict cu China în 2027.
  • „Luăm foarte în serios amenințarea militară chineză. Cred că 2027 este anul în care vom vorbi foarte serios despre acest lucru” , a declarat Joseph Wu.
  • Wu a comparat China cu Rusia, spunând că lumea nu a reușit să ia în serios în trecut poziția agresivă a Rusiei, ceea ce a dus la anexarea Crimeei și la declanșarea unui război împotriva Ucrainei.

Ministrul de externe din Taiwan și-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea unui conflict cu China în 2027, declarând că națiunea insulară ia în serios amenințarea militară chineză, scrie The Independent.

Serviciile secrete americane consideră că liderul Chinei, Xi Jinping, a ordonat armatei țării să fie pregătită să anexeze Taiwanul până în 2027.

Problema Taiwanului nu poate fi transmisă din generație în generație”

Luăm foarte în serios amenințarea militară chineză. Cred că 2027 este anul în care vom vorbi foarte serios despre acest lucru” , a declarat Joseph Wu într-un interviu pentru LBC, relatat de The Guardian. Xi a subliniat anterior că problema Taiwanului nu poate fi transmisă din generație în generație” .

Recomandări

A.I. NEWS
ULTIMATUM PENTRU HAMAS
CÂT INVESTESC PARTIDELE ÎN PROPAGANDĂ
UNDE MERGE REGELE CHARLES
MACRON A IEȘIT LA ATAC
FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID

În ultimele luni, tensiunile dintre China și vecinul său, Taiwan – un teritoriu pe care China îl consideră ca fiind al său – au escaladat, în special după vizita lui Nancy Pelosi pe insulă în august anul trecut.

Recent, ministrul chinez de externe, Qin Gang, a declarat că ambele părți ale Strâmtorii Taiwan aparțin Chinei și că cei care se joacă cu focul în Taiwan se vor arde în cele din urmă” .

De asemenea, Wu a subliniat importanța Taiwanului pentru Marea Britanie, precum și pentru restul lumii, afirmând că deși Marea Britanie privește China ca pe o oportunitate economică pe termen lung” , un atac asupra Taiwanului ar afecta Marea Britanie într-un mod foarte grav”.

Prin urmare, trebuie să analizăm o modalitate cuprinzătoare … pentru ca Marea Britanie, Taiwan și alte țări să se unească” , a spus el.

Taiwanul produce peste 90% din cipurile din întreaga lume

Ministrul taiwanez de Externe a mai atras atenția asupra modului în care întreaga lume a ajuns în prezent dependentă de semiconductorii produși în Taiwan.

„Dacă se produce o perturbare în lanțul de distribuție sau a rutelor comerciale navale, cred că restul lumii va fi serios afectată” , a spus Wu.

Prin faptul că produce 92% dintre cipurile şi semiconductorii din întreaga lume, Taiwanul a devenit astfel indispensabil atât Chinei cât şi SUA, superputeri ale căror economii sunt acum complet dependente de aceste produse.

China este comparată cu Rusia

Wu a comparat China cu Rusia, spunând că lumea nu a reușit să ia în serios în trecut poziția agresivă a Rusiei, ceea ce a dus la anexarea Crimeei și la declanșarea unui război împotriva Ucrainei.

Noi nu am împiedicat Rusia să preia Crimeea. Iar rușii au fost încurajați să meargă mai departe și să inițieze un război împotriva Ucrainei.

„Nu am împiedicat China să impună legea securității naționale în Hong Kong. Iar oamenii se întrebau: va urma Taiwanul? Acum Taiwanul simte toată această presiune” .

Apelurile pentru ca Europa să se poziționeze mai ferm față de Taiwan se intensifică, șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, scriind recent într-un articol de opinie în ziarul francez Le Journal du Dimanche că Taiwanul ne privește din punct de vedere economic, comercial și tehnologic” .

De aceea, fac apel la marinele europene să patruleze în strâmtoarea Taiwan pentru a arăta angajamentul Europei față de libertatea de navigație în această zonă absolut crucială” , a scris el.

Între timp, China continuă să răspundă în mod agresiv la orice comentariu făcut de țările străine pe tema Taiwanului.

Duminică, viceministrul chinez al afacerilor externe, Sun Weidong, a depus o plângere oficială la ambasadorul Coreei de Sud în legătură cu ceea ce el a numit remarci „eronate” ale președintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol despre Taiwan.

„Problema Taiwanului este o problemă globală”

Într-un interviu, Yoon a declarat că se opune schimbării status quo-ului Taiwanului prin forță, afirmând că problema nu afectează doar China și Taiwanul. Problema Taiwanului nu este doar o problemă între China și Taiwan, ci, la fel ca și problema Coreei de Nord, este o problemă globală” , a declarat Yoon.

Comentariile lui Yoon au fost total inacceptabile” , a declarat Sun, potrivit unei declarații emise de Ministerul chinez de Externe.

Liderul sud-coreean nu a făcut nicio mențiune despre principiul <<o singură Chină>>, dar a echivalat problema Taiwanului cu cea a peninsulei coreene” , a continuat el.

Atât Coreea de Nord, cât și Coreea de Sud sunt state suverane care au aderat la Națiunile Unite. Este bine cunoscut faptul că problema peninsulei coreene și cea a Taiwanului sunt complet diferite ca natură și ca latitudine și longitudine și nu sunt deloc comparabile” .

China se confruntă, de asemenea, cu critici în Europa, după ce un emisar chinez a ridicat întrebări cu privire la suveranitatea țărilor baltice.

Într-un interviu acordat postului francez TF1, ambasadorul Chinei în Franța, Lu Shaye, a declarat că fostele republici sovietice nu au un statut efectiv” în dreptul internațional. Comentariile au provocat furia unor țări precum Estonia, Letonia și Lituania, care și-au convocat ambasadorii chinezi.

În dreptul internațional, chiar și aceste țări din fosta Uniune Sovietică nu au statutul, statutul efectiv în dreptul internațional, deoarece nu există niciun acord internațional care să materializeze statutul lor de țară suverană” , a declarat Lu, într-un interviu difuzat vineri.

Citește și

FOTO. Noi fotografii cu Prințul Louis, care sărbătorește cinci ani, au fost făcute publice de Casa Regală a Marii Britanii

Cel mai „bătrân” copac din lume este capabil să dezvăluie secretele planetei. Ce vârstă se estimează că are arborele

Imaginea cu femeia însărcinată cărată pe targă după bombardarea maternității din Mariupol, desemnată fotografia anului