• O fotografie a unei femei însărcinate rănite în timpul unui bombardament rusesc la maternitatea din Mariupol, Ucraina, a câștigat premiul World Press Photo of the Year.
  • Membrii juriului au spus că imaginea „surprinde absurditatea și oroarea războiului” și „se înalță ca un fapt istoric profund dureros” .
  • Irina Kalinina și copilul ei au murit amândoi, după cum a confirmat un chirurg care a încercat să îi salveze viața.

Fotografia care arată o femeie gravidă rănită în timp ce este transportată pe targă de la maternitatea din orașul ucrainean Mariupol, avariată de un bombardament efectuat de forțele ruse anul trecut, a câștigat premiul World Press Photo of the Year, scrie CNN.

Imaginea, surprinsă de fotoreporterul Evgeniy Maloletka pentru The Associated Press pe data de 9 martie 2022, a fost preluată pe scară largă în întreaga lume și a devenit emblematică pentru agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

FOTO – CNN

Femeia din fotografie, Irina Kalinina, și copilul ei au murit amândoi, după cum a confirmat un chirurg care a încercat să îi salveze viața la câteva zile după ce a fost făcută fotografia.

Recomandări

AUSTRIA NE VREA ÎN SCHENGEN
CEA MAI RAPIDĂ CITITOARE
CÂT ÎI COSTĂ RĂZBOIUL?
CE SE ALEGE DE GUVERN?
BASHAR FUGE LA MOSCOVA
PROTESTE ÎN DIASPORA

Maloletka este un fotograf de război, jurnalist și cineast din Berdiansk, un oraș-port din regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei.

Membrii juriului au spus că imaginea „surprinde absurditatea și oroarea războiului” și „se înalță ca un fapt istoric profund dureros” .

„Oferind imaginii o platformă, juriul speră că lumea se va opri și va recunoaște realitățile intolerabile ale acestui război și se va gândi la viitorul Ucrainei” , a adăugat juriul.

Președintele juriului global, Brent Lewis, editor de fotografie la The New York Times și cofondator al Diversify Photo, a declarat: „Imaginea obsedantă din timpul asediului de la Mariupol a fost aleasă în unanimitate drept câștigătoare a premiului World Press Photo of the Year.

Votul fiind acordat la împlinirea unui an de la începutul războiului din Ucraina, juriul a menționat puterea imaginii și povestea din spatele ei, precum și atrocitățile pe care le arată” .

Atacul asupra portului Mariupol, oraș strategic din sud-estul Ucrainei, a avut loc în contextul în care acesta a fost asediat de forțele ruse, iar locuitorii care nu au mai putut pleca au fost nevoiți să se adăpostească în adăposturi subterane, să topească zăpada pentru a face rost de apă și să caute mâncare prin gunoaiele de pe străzi.

Citește și

STUDIU. Motivul pentru care repetăm aceleași greșeli, deși știm că nu ne fac bine. Ce spun experții

FOTO. Muzeul Auschwitz emite un avertisment după ce a identificat o fotografie „nerespectuoasă” a unui turist

Cel mai „bătrân” copac din lume este capabil să dezvăluie secretele planetei. Ce vârstă se estimează că are arborele