- Nicușor Dan e surprins că, în mijlocul verii, în tramvaiele din Capitala pe care o conduce – nu funcționează aerul condiționat.
- Tot primarul Nicușor ne asigură că la începutul toamnei, când începe școala, vom putea conduce pe Pasajul Doamna Ghica: „Suntem în grafic, s-a turnat deja betonul” , se laudă primarul.
- Emilian Mihailov, doctor în filosofie: ,,Politicienii pe care îi vedem prin mijloacele de transport în comun se bazează pe decizii oportuniste. Nu face parte din modul lor de viață. ”
Fierbe de supărare Nicușor Dan. Primarul Bucureștiului e surprins că, în mijlocul verii, în tramvaiele din Capitala pe care o conduce, nu funcționează aerul condiționat.
Descoperirea a făcut-o abia ieri, după trei ani de mandat, când s-a plimbat cu tramvaiul ca într-o saună. După ce s-a adăpostit în primărie de canicula din tramvaie, Nicușor Dan a discutat cu directorul STB, Adrian Criț. Iar ca să vadă de unde vine problema, au deschis o anchetă internă.
După ce și-a făcut calculele, primarul vine și cu concluziile. „Avem două probleme!” , se plânge Nicușor. Prima ar fi că sunt multe autobuze care nici măcar n-au instalație de aer condiționat. Dar nu de fiecare dată e vina autobuzelor. Bucureștenii se plâng și că unii șoferi nu vor să deschidă aerul condiționat, chiar dacă îl au instalat, ca să nu consume motorina.
Adevărata problemă rămân în continuare tramvaiele. „Reparațiile sunt foarte costisitoare!” , mai spune primarul, care vine cu o soluție mai puțin scumpă, crede el: „Trebuie să accelerăm achiziția tramvaielor noi!”.
Chiar dacă n-avem aer condiționat în mijloacele de transport, avem mai multe drumuri pe care să ne plimbăm.
Tot primarul Nicușor ne asigură că, la începutul toamnei, când începe școala, vom putea conduce pe Pasajul Doamna Ghica. „Suntem în grafic, s-a turnat deja betonul” , se laudă primarul.
Invitat aseară la ȘTIU, Emilian Mihailov, doctor în filosofie, a vorbit despre ruptura de realitate a politicienilor și despre necesitatea unei mai bune comunicări politice.
El a subliniat că politicienii trebuie să arate că sunt conectați la viața de zi cu zi într-un mod serios și credibil, nu doar prin apariții oportuniste în mijloacele de transport în comun.
,,Fiind rupți de realitate de zi cu zi, evident că, la un moment dat, pierzi contactul. Dacă, la un moment dat, nu mai interacționezi cu oamenii, sigur că poți să dezvolți în jurul tău o cameră învăluită de aroganță și insensibilitate față de ceea ce se întâmplă în jur. În același timp, este și o tehnică de manipulare politică, ruptura de realitate. Orice politician va ataca un alt politician spunându-i că nu este conectat la popor, la cetățean.
De fapt, politicienii noștri sunt analfabeți în comunicarea politică. Vedem aceleași practici proaste de manifestare. Cred că trebuie să avansăm în comunicarea politică, să arătăm că suntem credibili într-un mod serios și să renunțăm la aceste practici balcanice. A arăta că ești conectat la viața de zi cu zi nu înseamnă să mergi cu tramvaiul din când în când și să te filmeze cineva și să spună: ,,Wow, ăsta este printre noi. „
Mihailov consideră că politicienii trebuie să se concentreze pe decizii și acțiuni care fac parte din modul lor de viață autentic.
,,A fi conectat la viața de zi cu zi înseamnă să nu umbli cu camera după tine. Politicienii pe care îi vedem prin mijloacele de transport în comun se bazează pe decizii oportuniste. Nu face parte din modul lor de viață.” , a spus Emilian Mihailov în emisiunea ȘTIU, difuzată ieri seară pe Aleph News.
Citește și
Câți ruși au murit în Ucraina? O nouă analiză arată ce informații ar putea ascunde Moscova