- Avocații sunt de părere că dreptul de a contesta în instanță privarea de libeertate impus de legea carantinei este doar de formă.
- O persoană nu poate fi privată de libertate în mod forţat şi apoi să i se ceară tot ei să demareze toată procedura necesară pentru a fi verificată legalitatea deciziei prin care a fost izolată.
- Legea carantinei și izolării întră în vigoare azi.
Atacarea carantinei/izolarii obligatorii este reglementată într-o asemenea manieră, încât devine un drept iluzoriu şi nu unul concret, efectiv. Nu sunt reglementate modalităţile ca o persoană izolată să poată sesiza instanţa, atrage atenţia APADOR-CH.
Calea de atac împotriva izolării şi a carantinei inclusă în legea carantinei este un drept iluzoriu şi nu unul concret, spun avocaţii consultaţi de MEDIAFAX.
Legea intră în vigoare azi.
O persoană nu poate fi privată de libertate în mod forţat şi apoi să i se ceară tot ei să demareze toată procedura necesară pentru a fi verificată legalitatea deciziei prin care a fost izolată. Legea carantinei arată că DSP-urile sau Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă decid carantinarea sau izolarea unui suspect sau bolnav de Covid-19.
„Corect ar fi fost ca decizia sau hotărârea prin care se dispune carantinarea / izolarea unei persoane să fie transmisă către instanţa, în vederea confirmării, de către autoritatea emitentă într-un termen de 24 de ore de la emitere (la fel că în cazul Legii nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice)”, spun avocaţii.
„Potrivit formei actuale a legii, persoana în cauză, după ce este carantinată/izolată forţat, ar trebui să atace în faţa instanţei de contencios administrativ decizia cu caracter individual emisă de Direcţia de Sănătate Publică. Ceea ce, din punct de vedere practic, este aproape imposibil din moment ce persoana este carantinată/izolată”, adaugă aceştia.
Şi APADOR-CH, asociaţie care militează pentru drepturile omului, atrage atenţia că dreptul de a contesta în justiţie privarea de libertate nu este „efectiv”: „Nu sunt reglementate modalităţile şi înlesnirile necesare pentru ca o persoană aflată într-un spaţiu de carantinare sau izolare să poată sesiza instanţa”.
Tot APADOR-CH spune că legea nu prevede măsurile ce pot fi dispuse pentru repararea prejudiciilor produse: „În lege trebuie să existe un articol care să prevadă că orice persoană, care a fost victima unei măsuri nelegale de carantină sau izolare are dreptul la reparaţii şi să prevadă procedura de constatare a nelegalităţii carantinei/izolării şi de acordare a remediilor (despăgubiri)”.
- Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite într-o serie de atacuri aeriene reciproce dintre Ucraina și Rusia
- Noua eră a reactoarelor nucleare mici prinde contur în Idaho: SUA testează tehnologia care ar putea redefini energia globală
- Atacuri cu drone asupra infrastructurii petroliere din Rusia: rafinării în flăcări și posibile perturbări ale aprovizionării cu combustibil
- Armata irakiană efectuează un raid care vizează „personalităţi politice” din Zona Verde a Bagdadului
- Prințul Harry și familia sa vor sta la reședințele regale în timpul vizitei sale în Marea Britanie