- Cristi Puiu se întreabă cum supravieţuiesc artiştii în aceste vremuri, când li s-au închis teatrele şi cinematografele, dar totuşi nu s-au revoltat public.
- Cristi Puiu: Ce se întâmplă cu pasiunea actorilor pentru arta lor când au teatrul închis?
- Marius Tucă: E cu atât mai strigător la cer situaţia de la noi, cu cât peste tot în lume s-au deschis teatrele şi cinematografele.
Regizorul Cristi Puiu se întreabă cum supravieţuiesc artiştii când li s-au închis teatrele şi cinematografele și afirmă că îl sperie faptul că aceștia nu s-au revoltat public. „Ce se întâmplă cu pasiunea actorilor pentru arta lor când au teatrul închis?”, s-a întrebat regizorul, la Marius Tucă Show.
Advertisment
Cristi Puiu a mărturisit, marți seara, în emisiunea Marius Tucă Show că l-a speriat foarte tare faptul că nu a văzut actorii protestând în aceste luni de pandemie, când nu şi-au mai putut face profesia lor la teatru.
„Unii actori mă plac, alţii nu, din cei cu care am lucrat şi i-am întrebat cum de s-au făcut actori. Te-ai gândit tu într-o zi să îţi alegi meseria asta că e important să se uite lumea la tine? Cred că acolo este mica eroare, pentru că un soi de narcisism te impinge să alegi meseriile astea artistice. Se aplică şi regizorilor, şi pictorilor şi poeţilor şi tuturor artiştilor, în general. Dar acum s-a luat o măsură foarte dură, teatre si cinematografe închise, voi sunteţi lăsaţi pe drumuri, dar pasiunea voastră pentru arta voastră, ce se întâmplă cu ea?”, a afirmat Cristi Puiu.
Recomandări
- Muzeul Național al Literaturii Române deschide la Noaptea Muzeelor Bojdeuca lui Creangă
- Cum ar arăta societatea fără cultură? George Butunoiu, sociolog: „Internetul a schimbat radical lumea în ultimii 20 de ani”
- World Press Photo, cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism are loc astăzi la Piața Universității din București
- Israel a recuperat în Rafah trupurile a trei ostatici răpiți de Hamas în atacul din 7 octombrie
- FOTO. 7 noi locații în care s-a filmat serialul de succes „Bridgerton”. Fanii le pot vizita
Partenerii noștri