• Una dintre cele mai distribuite postări, în ultimii zece ani, susține că bărbatul fotografiat a crescut animalul pentru lupte cu tauri.
  • El, om crud, i-a dat sărutul lui Iuda și l-a lăsat să fie ucis în arenă” , se arată în textul reprodus în mod similar în alte publicații, începând din 2012, 2016 până în prezent.
  • Imaginea circulă pe internet cel puțin din 2012, cu afirmația că taurul ar fi murit la scurt timp după aceea în arenă.

Sărutul pe care un bărbat l-a dat unui taur într-o fotografie care circulă din 2011 a fost împărtășit de mii de ori pe rețelele de socializare însoțit de această descriere: „taurul s-a apropiat de bărbat pentru ajutor atunci când a fost rănit în arenă, iar bărbatul, care era crescătorul lui, i-a dat „sărutul lui Iuda” și l-a lăsat să moară în arenă.”

În realitate, bărbatul participa la o coridă de acrobați, în Spania, în cadrul căreia taurul nu este ucis, iar sărutul său a fost un gest spontan atunci când animalul, pe care nu îl crescuse, s-a apropiat de el.

Una dintre cele mai distribuite postări, în ultimii zece ani, susține că bărbatul fotografiat a crescut animalul pentru lupte cu tauri. Potrivit postării, când taurul nu a mai putut suporta durerea”, și-a văzut stăpânul „și, disperat, a alergat la el pentru ajutor. El, om crud, i-a dat sărutul lui Iuda și l-a lăsat să fie ucis în arenă” , se arată în textul reprodus în mod similar în alte publicații, începând din 2012, 2016 până în prezent. Imaginea circulă pe internet cel puțin din 2012, cu afirmația că taurul ar fi murit la scurt timp după aceea în arenă.

Recomandări

CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
RĂMÂNE TRUMP FĂRĂ IMUNITATE?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
IA MISS-UL LA 60 DE ANI

În publicația din 2020, când postarea a redevenit virală sub aceeași formă de știre falsă, un utilizator a comentat, printe alte sute de comentarii în care apăreau blesteme și înjurii: „Nu este proprietarul, este un acrobat și în acest tip de evenimente în niciun moment nu se face niciun rău a animalului”. O pagină de tauromahie din 2013 l-a identificat, de asemenea, pe tânăr ca fiind acrobat.

Concursurile de acrobați sunt foarte cunoscute în Spania, unde sunt reglementate de diferitele regiuni. Spre deosebire de luptele cu tauri, care sunt mai cunoscute la nivel internațional, în aceste sărbători animalul nu moare în arenă și nu este rănit.

„Eu sunt pur și simplu un acrobat”

AFP Factual a luat legătura cu cel care apare în imagine, valencianul Óscar Holgado, care, într-o conversație telefonică, a confirmat că el este cel care apare în fotografie.

Este o fotografie care îmi marchează cariera”, dată fiind larga sa distribuție, a comentat Holgado, deși definește momentul surprins de imagine ca fiind „un gest simplu”.

Taurul s-a apropiat de arenă și și-a ridicat fața, fie ca să mă miroasă, fie ca să vadă ce era acolo”, și-a amintit el, „și-a ridicat nasul și i-am dat un sărut”. „Nu este prima dată când o fac”, a mai spus el.

Holgado a declarat pentru AFP Factual că un prieten i-a spus în 2011, în același an în care a fost făcută imaginea, că aceasta a fost distribuită cu informații incorecte. „Nimic din ceea ce se spune nu este adevărat, eu nu sunt crescător și nici nu am crescut taurul, sunt doar un simplu acrobat„, a adăugat el.

Potrivit valencianului, „un acrobat nu rănește taurul, nu îl omoară, taurul iese în arenă cu toată integritatea sa”. Holgado, care este specializat în concursuri de acrobații, în cadrul cărora sare peste animal, definește arta acestui sport ca fiind „o pura sărbătoare în care este vorba de integritatea taurului cu persoana”.

Acrobatul subliniază că, în funcție de regiunea țării, taurul nu trebuie să fie ucis după aceste celebrări. De exemplu, în Navarra, unde a fost făcută fotografia, legislația stabilește că aceste concursuri de acrobații „sunt spectacolele în care, fără a ucide taurii, participanții concurează pentru a face acrobații cu taurii sau a le pune inele”.

Omul de afaceri Caubilla, de la RuedoArte, a confirmat că animalele, după concursul de acrobații, „se duc din nou acasă și, de fapt, au făcut-o” și în cazul taurului din fotografia virală.

Prin urmare, bărbatul din imaginea în care apare sărutând un taur, (imagine care în fiecare an redevine virală, însoțită de informatii false), nu este nici crescătorul acestuia, nici un activist, ci un acrobat care a făcut un gest spontan. Un gest atât simplu și plin de tandrețe între un om și un animal, surprins de fotografii care participau la concursul de acrobați de la Estella, Navarra, în 2011, dar care, din păcate a fost distribuit ca un sărut nemilos și un gest mizerabil de trădare.