- AEM: Europa trebuie să facă multe pentru mediu. Să evităm consecințele schimbărilor climatice
- AEM: Seceta sau incendiile cu care ne confruntăm ultimii ani în Europa se vor agrava
- AEM: Valurile de căldură marină și poluarea amenință funcţionarea ecosistemelor marine
Europa se confruntă în ultimii ani cu schimbări climatice majore: căldura extremă, secetă, incendii sau inundaţii. Alex Găvan e conservaționist și spune că „este timpul să conștientizăm că nu mai avem timp”.
„Noi, până acum, eram oarecum obișnuiți cu catastrofe din afara Europei. Știm cu toții incendiile acelea absolut fantastice din Pădurea Amazoniană, incendiile din California, problemele pe care Los Angeles-ul le are cu apa, de acele incendii care au ucis acum câțiva ani peste un miliard de animale în Australia, dar ușor ușor schimbările climatice își fac simțită prezența și în Europa prin niște manifestări extreme, cum ar fi incendiile din Portugalia, din Spania, din Grecia, care sunt chiar foarte aproape de noi. Și multe ajutoare a trimis și ROmânia pentru a stinge acele incendii din Grecia”, îți explică Găvan.
Agenția Europeană de Mediu cere acțiune imediată
Agenţia Europeană de Mediu spune că este necesară o acțiune imediată și mai multe inițiative ale instituțiilor publice sau a organizațiilor non-guvernamentale. Altfel, ar putea apărea consecințe catastrofale. Dar mai multe îți spune Octavian Berceanu, specialist în politici publice de mediu: „În primul rând, trebuie să eliminăm cauzele care produc poluarea și să le diminuăm simultan. În momentul în care o să identificăm cauzele putem spera la un aer mai bun în următorul an. În momentul de față, identificarea cauzelor și a surselor este extraordinar de prost făcută, pentru că nu există instalații în teren, laboratoare mobile performante și alte tipuri de unelte de măsurare, astfel încât să identificăm clar sursele de poluare”.
Schimbările climatice reprezintă o amenințare iminentă la adresa lumii în care trăim, dar cu toții putem face ceva pentru a le combate și pentru a construi un viitor mai bun, arată European Climate Pact.
Citește și