Alianța USR-PLUS a transmis, miercuri, că nu e de acord cu Guvernul privind restricționarea dreptului de vot pentru cetățenii care dobândesc viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile față de data alegerilor. USR va introduce un amendament în acest sens și solicită PNL să renunțe la articol.

„Alianța USR-PLUS susține modificarea Legii Alegerilor Locale prin introducerea a două tururi de scrutin, dar se opune restricționării dreptului de vot pentru cetățenii care dobândesc viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile față de data alegerilor”, se arată într-un comunicat de presă al Alianței, remis, miercuri, MEDIAFAX.

Alianța consideră că în acest mod, un număr mare de cetățeni, în mare parte tineri, nu vor putea vota.

„O astfel de restricție nu poate fi justificată de fenomenul <<turismului electoral>> în condițiile în care sistemul electronic de verificare exclude votul multiplu. Un număr foarte mare de cetățeni, studenți, tineri în general, nu vor putea vota la alegerile locale, dacă legea este promovată în forma trimisă de guvern”, motivează Alianța.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Parlamentarii USR au transmis că vor introduce un amendament în acest sens și solicită Guvernului să țină cont și să renunțe la articolul respectiv.

„Facem apel la societatea civilă să susțină demersul nostru”, au conchis membrii USR-PLUS.

Dan Barna s-a arătat nemulțumit de introducerea termenului de 90 de zile pentru persoanele care și-au schimbat reședința și a afirmat, marți, că va discuta cu premierul Ludovic Orban despre proiectul de asumare al Guvernului pe revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

În documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului privind asumarea răspunderii pe modificarea legii electorale este precizat că cetățenii care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.

Orban, despre restricționarea votului flotanților: O măsură corectă. Putem discuta asupra perioadei

Ludovic Orban a afirmat, miercuri, că măsura de a restricționa dreptul la vot al cetățenilor care au viză de flotant de mai puțin de 90 de zile oprește migrația votanților în interesele primarilor în funcție. Premierul a precizat că poate negocia cu USR-PLUS pentru scurtarea perioadei de 90 de zile.

„Cu siguranță că am discutat. Am ajuns la concluzia că propunerea noastră este foarte corectă. Nu poți să permiți migrația votanților în funcție de interesele unor primari în funcție care vin și își aduc votanți pentru o zi care nu au nicio legătură cu localitatea respectivă. Am să vă dau pe cifre. Am făcut o analiză pe 200 de localități unde a fost o migrație suspectă în alegerile din 2016, numărul de vize de flotant au fost 20.000 în 2016, evident aproape toate luate în preajma alegerilor, în timp ce în anii normali, numărul amxim de vize de flotant care au fost date în aceste 200 de localități au fost de 2000, adică de 10 ori mai puțin. Dacă cineva îmi spune mie că în 2016 cei 20.000 de oameni s-au hotărât să-și facă vizele de flotant pentru că s-au mutat, n-o să-l cred”, a declarat premierul Ludovic Orban, miercuri, la Palatul Victoria.

Premierul Ludovic Orban a mai afirmat că poate discuta cu USR- PLUS în privința scurtării perioadei necesare pentru a vota de la acordarea vizei de flotant până la ziua votului.

„Sigur, putem discuta asupra perioadei, că nu-s 90 de zile, că sunt 60 de zile, că sunt 45 de zile, dar ceea ce-și doresc colegii noștri afectează procesul eelctoral pentru că permite exercitarea dreptului de vot al unor oameni care nu au legătură și care determină alegerea unui primar fără să le pese de cine aleg ci doar pentru a-i ace un serviciu acelui primar”, a mai spus premierul.

Alianța USR-PLUS a transmis, miercuri, că nu e de acord cu Guvernul privind restricționarea dreptului de vot pentru cetățenii care dobândesc viza de flotant cu mai puțin de 90 de zile față de data alegerilor. USR va introduce un amendament în acest sens și solicită PNL să renunțe la articol.

În documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului privind asumarea răspunderii pe modificarea legii electorale este precizat că cetățenii care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.

Orban, despre Green Deal: În domeniul energetic riscăm să pierdem 40% din capacitatea de producție

 Ludovic Orban a declarat, miercuri, că în cazul în care combustibilii fosili vor fi considerați neutilizabili în urma Green Deal, atunci România riscă să piardă 40% producția energetică. Premierul a mai precizat că gândirea care trebuie adoptată trebuie să fie pe termen „nu foarte lung”.

Read more