• Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate guvernele statelor membre UE, a adoptat trei documente cu caracter legal care vor permite introducerea monedei euro în Croaţia de la 1 ianuarie 2023.
  • Croaţia va deveni astfel al 20-lea membru al zonei euro.
  • Pentru a deveni membră a zonei euro, Croaţia a trebuit să îndeplinească criterii privind stabilitatea preţurilor, stabilitatea schimburilor valutare, soliditatea sistemului financiar şi dobânzi moderate pe termen lung, toate verificate strict de Uniunea Europeană.

Miniştrii de Finanţe din statele Uniunii Europene au aprobat formal, marţi, planul de integrare a Croaţiei în zona euro de la începutul anului 2023, informează agenţia Reuters.

Consiliul Uniunii Europene, în care sunt reprezentate guvernele statelor membre UE, a adoptat trei documente cu caracter legal care vor permite introducerea monedei euro în Croaţia de la 1 ianuarie 2023. Croaţia va deveni astfel al 20-lea membru al zonei euro.

Rata de conversie a fost fixată la 1 euro = 7,53450 kuna, iar Croaţia va avea la dispoziţie câteva luni pentru a pregăti cadrul practic necesar adoptării monedei euro.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Pentru a deveni membră a zonei euro, Croaţia a trebuit să îndeplinească criterii privind stabilitatea preţurilor, stabilitatea schimburilor valutare, soliditatea sistemului financiar şi dobânzi moderate pe termen lung, toate verificate strict de Uniunea Europeană.

De asemenea, Comisia Europeană a analizat convergenţa economică a Croaţiei în raport cu restul zonei euro, inclusiv balanţa tendinţelor plăţilor, integrarea pe pieţele financiare şi pe piaţa muncii, precum şi compatibilitatea legislaţiei croate cu reglementările Băncii Centrale Europene (BCE).